Gala Oscar 2019 se apropie şi abia aşteptăm să vedem cine vor fi câştigătorii din acest an. Probabil cei mai mulți speră să îl vadă în sfârşit pe Bradley Cooper plecând acasă cu statueta pentru cel mai bun actor, dar concurența e serioasă pentru că Rami Malek a impresionat pe toată lumea cu rolul lui Freddie Mercury în "Bohemian Rhapsody". Cooper s-ar putea să aibă iar ghinion anul ăsta, deşi a fost absolut iubibil în "A Star is Born", alături de Lady Gaga. Şi nu e singurul "norocos" care nu a câştigat un Oscar pentru roluri interpretate magistral doar pentru că s-a nimerit să aibă concurență serioasă în anul respectiv.

Îți lăsăm aici o listă cu actori care ar fi meritat un Oscar cel puțin o dată, dar nu l-au primit. Deocamdată.

Amy Adams - are 5 nominalizări pentru filme ca "Doubt", "The Master" sau "American Hustle". În 2016 a fost tare rău în "Arrival", dar nici măcar nu a fost nominalizată. Are timp să câştige un Oscar pentru că se numără printre actrițele care au debutat destul de târziu, la 25 de ani, vârstă până la care alte actrițe au deja nominalizări.

Bradley Cooper - a fost nominalizat 3 ani la rând: în 2013, după "Silver Linings Playbook", a pierdut în fața lui Daniel Day-Lewis (Lincoln). În 2014; în 2014 putea fi cel mai bun actor în rol secundar, dupa "American Hustle", dar premiul a mers la Jared Leto; în 2015 toată lumea îl vedea "cel mai bun actor" pentru rolul din "American Sniper", dar Eddie Redmayne în rolul lui Stephen Hawking a fost de nebătut. În 2019 pare că are şanse să plece totuşi acasă cu un Oscar. "A Star Is Born" este proiectul său personal. A fost rezigor, producător, scenarist si actor principal. Iar filmul are 8 nominalizări. So, GO BRADLEY!

Joaquin Phoenix - a avut 3 nominalizări: cel mai bun actor în rol secundar pentru "Gladiator" şi doua pentru cel mai bun actor pentru "Walk the Line" şi "The Master". Ciudat, dar nu a fost pe listă după interpretările din "Her" şi "Inherent Vice".

Helena Bonham Carter - are 2 nominalizări: în 1998, pentru cea mai bună actriță, după "The Wings of the Dove", şi în 2011, pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea din "The King's Speech".

Johnny Depp rămâne fără un Oscar deşi ar fi putut să-l câştige de 3 ori: în 2004 pentru "Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl", în 2005 pentru "Finding Neverland" şi în 2008 pentru "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street". Deşi lumea e intrigată, Depp spune că nu-l interesează premiile, nici măcar Oscarul, pentru că el joacă pentru fani, nu pentru trofee.

Sharon Stone are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din "Casino", cu toate că a jucat în peste 40 de filme. E drept şi că dacă îi spui numele toată lumea se gândeşte în principal la "Basic Instinct", cu toate că a fost o actriță care a arătat mult mai mult decât a făcut în scena aia cu picior peste picior.

Bill Murray a fost nominalizat o singură dată la Oscar, la categoria cel mai bun actor, pentru rolul din "Lost in Translation". A pierdut atunci în fața lui Sean Penn. Murray a declarat ulterior că nici nu vrea să fie în cursa pentru Oscar pentru că dorința de a câştiga devine ca un virus care te împiedică să mai gândeşti clar şi te face să nu mai alegi corect rolurile pentru că le evaluezi mereu în funcție de posibilitatea de a-ți aduce un Oscar.

Keanu Reeves - nu a fost niciodată nominalizat la Oscar, deşi a avut roluri magistrale. Filmele în care a jucat chiar au câştigat statuete, dar el nu.

Tom Cruise, cu 3 nominalizări pentru "Born on the Fourth of July" (1990), "Jerry Maguire" (1997) şi "Magnolia", este unul dintre actorii care par că nu vor reuşi să ia Oscarul, orice ar face. Chill, şi Leonardo DiCaprio pierduse orice speranță...

Jessica Chastain şi-a început cariera la 33 de ani şi a obținut 2 nominalizări, pentru rol secundar în "The Help" şi pentru "Zero Dark Thirty", dar nu a primit niciun Oscar până acum. Nu că ar fi intrat zilele în sac.

Will Smith este unul dintre cei mai versatili actori, dar, paradoxal, nu a primit niciun Oscar, deşi ar fi meritat. Şi în 2002, pentru "Ali", şi în 2007 pentru "The Pursuit of Happyness". Iar alte roluri nici nu au fost luate în considerare, ceea ce l-a făcut în 2016 să acuze organizatorii de rasism.

Glenn Close e cunoscută celor mai mulți pentru rolul Cruella De Vil din "101 Dalmațieni", dar ea a fost nominalizată la Oscar de 6 ori în cariera ei de 36 de ani. Primele 5 nominalizări au fost în anii '80 şi ultima abia în 2012 pentru rolul Albert Nobbs din filmul cu acelaşi nume. De fiecare dată a avut neşansa să fie în cursă cu actrițe precum Jessica Lange, Cher şi Meryl Streep. Anul acesta are şanse să primească mult aşteptatul Oscar pentru rolul din drama "The Wife".

Brad Pitt nu are niciun Oscar ca actor, deşi a avut roluri magistrale. Pentru unele nici măcar nu a fost nominalizat, spre surprinderea multora. Tocmai de aceea există şi o teorie care îi poartă numele, "The Pitt-Hanks Continuum", care spune că la Hollywood sunt două tipuri de actori: unii ca Brad Pitt, care joacă excelent orice rol, dar nu câştigă niciodată un Oscar, şi unii ca Tom Hanks, care iau Oscarul din prima încercare.