Ştiți deja că "Bohemian Rhapsody" este unul dintre cele mai tari filme ale sfârşitului de 2018. Aşteptat cu mare interes de fanii Queen, apreciat în egală măsură şi de ei, şi de cei care probabil abia acum descoperă mai atent fenomenul care a fost Freddie Mercury, "Bohemian Rhapsody" are totuşi câteva neconcordanțe cu realitatea. Cârcotaşii vor strâmba din nas, alții vor înțelege că unele lucruri aşa au fost să fie. Până la urmă, membrii supraviețuitori ai trupei au acceptat aceste "scăpări", deci de ce am căuta nod în papură? Până la urmă nu e vorba de o distorsionare cu rea intenție a realității.

Dacă nu ai văzut încă "Bohemian Rhapsody", chiar merită să o faci. Dar să ştii că articolul ăsta poate fi un mic spoiler.

Freddie Mercury se cunoştea deja cu membrii trupei Smile înainte de a deveni solistul lor şi de a-şi lua numele Queen. În film, însă, pare că aceştia fac cunoştință după ce solistul Tim staffell a părăsit grupul şi că Freddie dă o audiție în parcare în încercarea de a-i convinge pe Brian şi Roger că el este vocalistul de care au nevoie.

În realitate, Freddie şi Tim erau prieteni încă din facultate, iar când acesta din urmă a renunțat la Smile, Mercury i-a luat imediat locul.

Freddie Mercury avea ochi căprui, nu albaştri, cum sunt cei ai lui Rami Malek. O mică neconcordanță surprinzătoare pentru unii, având în vedere că pentru a obține o cât mai mare asemănare între cei doi Malek a folosit proteze pentru nas şi dinți.

Oricum, asemănările dintre actorii aleşi să joace rolurile mebrilor Queen şi personajele reale sunt uluitoare: Gwilym Lee parcă ar fi fiul lui Brian May, Ben Hardy seamănă într-un mare fel cu Roger Taylor, iar Joseph Mazzello are în totalitate alura lui John Deacon. Şi totuşi, ochii? Cum le-o fi scăpat asta?

Freddie şi femeia vieții lui, Mary Austin, s-au cunoscut în condiții diferite de cele povestite în film. În realitate, Mary fusese iubita lui Brian May, iar când a văzut-o la buticul în care lucra Mercury a întrebat cât de serioase erau lucrurile între ei. Cum May a răspuns că nu prea, abia atunci Freddie a invitat-o la o întâlnire. În film povestea a fost puțin romanțată: Mary şi Freddie se cunosc în culisele unui concert şi par că se îndrăgostesc la prima vedere. Totuşi, rămâne realitatea că una dintre cele mai frumoase piese Queen, Love of My Life, i-a fost dedicată.

Freddie Mercury şi Paul Prenter nu s-au despărțit pentru că acesta din urmă nu a vrut să-i spună despre Live Aid şi l-a izolat de toți prietenii. Scopul acestei denaturări a fost probabil acela de a-l face pe Prenter să arate cât mai rău posibil. Paul Prenter a fost un trădător şi în realitate şi a vândut fotografii şi informații despre viața personală a lui Freddie după despărțire, dar aceasta s-a produs de fapt după ce i-a distrus casa lui Mercury în timpul unei petreceri,

Freddie Mercury nu a fost cel care a provocat despărțirea Queen la începutul anilor '80, cu toate că aşa e spusă povestea în film. De fapt, Queen nu s-a "spart" niciodată, ci a luat o pauză după o serie de turnee, timp în care au continuat să înregistreze împreună, dar s-au ocupat şi de proiecte solo. Freddie nici măcar nu a fost primul care a lansat singur un album. În 1981 Roger Taylor a lansat Fun in Space, Brian May a lansat Star Fleet Project în 1983, iar în 1984 Taylor a venit cu al doilea album, Strange Frontier. Freddie Mercury a lansat primul lui album solo, Mr. Bad Guy, abia în 1985.

În "Bohemian Rhapsody", Freddie Mercury le dezvăluie colegilor de trupă că a fost diagnosticat cu HIV în timpul primei repetiții pentru Live Aid. În realitate, cu toate că la momentul acela tuşea deja cu sânge şi avea probleme cu vocea, Freddie încă nu ştia în 1985 că era seropozitiv. Diagnosticul a fost pus abia în 1986. În plus, în film se spune că Queen s-a reunit cu o lună înainte de Live Aid ceea ce nu este real pentru că ei continuaseră să repete şi să înregistreze împreună. Dar probabil s-a căutat o versiune care să dea un şi mai mare impact evenimentului.