Îi vezi la televizor, le asculți piesele, dar știai că sunt și foarte credincioși? Ei sunt artiștii cu credință în Dumnezeu, care au recunoscut că merg la biserică!

Justin Bieber

Justin Bieber este unul dintre artiștii care crede cu tărie în Dumnezeu. Drept dovadă, tatuajele sale – artistul și-a scris pe abdomen „Son of God” , și-a desenat o cruce pe piept și pe gamba stângă un portret al Mântuitorului.

Kanye West

Kanye West este un adevărat credincios. De-a lungul timpului, s-a scris că plănuiește să pună bazele unei noi religii și să își facă propria biserică. Totodată rapperul a lansat pe piață „haine pentru mers la biserică” - pe hainele din colecție erau inscripționate sloganuri precum „Holy Spirit” („Sfântul Duh”), Trust God („Ai încredere în Dumnezeu”) și „Jesus walks („Iisus umblă”, care este și titlul unui cântec al lui West).

Lidia Buble

Lidia Buble provine dintr-o familie foarte credincioasă. Tatăl ei este pastor și de mică a învățat-o să fie „cu frică de Dumnezeu”, Lidia făcând parte din corul bisericii în copilărie.

Andra

Încă de mică Andra a fost o persoană credincioasă. Cântăreața mergea la biserică, alături de frații săi, iar acum îi îndeamnă și pe micuții ei, Eva și David, să facă același lucru.

Inna

Chiar dacă este cunoscută în întreaga lume, Inna nu uită să îi fie recunoscătoare lui Dumnezeu, artista mulțumind în dese rânduri, public, Divinității: „Dumnezeu m-a ajutat foarte mult. Eu chiar sunt un exemplu că există (...) Tot ce mi se întâmplă e de la Dumnezeu”, declara Inna în trecut.

Elena Gheorghe

La fel ca Lidia Buble și Elena Gheorghe a crescut într-o familie credincioasă. Elena este fiică de preot, iar credința în Dumnezeu i-a fost transmisă încă din copilărie.

Anda Adam

Și Anda Adam este o persoană credincioasă. Artista a declarat, în trecut, că încearcă să țină toate posturile, în limita posibilităților.

Andreea Bănică

Andreea Bănică este o persoană credincioasă și are chiar și un ritual sfânt pentru băiețelui ei, Noah. În fiecae seară, înainte de culcare, artista îi spune micuțului rugăciuni și îl închină.