Justin Bieber și Selena Gomez au avut o relație on-off de prea mult timp încât să ne amintim. Totuşi, ne-au rămas în memorie toate acele piese şi le-au dedicat unul celuilalt. 

Acele melodii care au marcat evenimente importante în viața lor amoroasă, precum despărțirea tristă din 2013 sau momentele în care au simțit că mai pot da o şansă iubirii lor, toate fac parte parte din povestea lor de dragoste.

Love will remember. A apărut chiar după despărțirea de Bieber din 2013.

The Heart Wants What It Wants. A declarat că melodia se referă la Biber. „Îl sprijin. Cred că întotdeauna o s-o fac. Sunt supărată atunci când el e supărat. Sunt fericită când el este fericit. Nu vreau ca ceva rău să i se întâmple vreodată. M-ar răni”.

Sorry. „E greu, dar sunt multe lucruri care îmi amintesc de ea”, declara Justin. 

Heartbreaker. Selena declara că e încântată de ea: „E foarte talentat la a folosi ceea ce simte şi a transmite într-o piesă. Cred că e ceea ce te face să creşti ca artist. E ceea ce-am făcut şi eu şi ceea ce fac şi alții. E adorabil”.

All that matters. Justin a dezvăluit că tot Selena i-a fost muză pentru această piesă. „În acel moment, ea era tot ce conta. Piesa aceasta e scrisă atunci când relația noastră era pe un făgaş normal”.

Where are u now. „Justin a scris această piesă pe când trecea printr-o perioadă grea în viața lui.”, au declarat Skrillex şi Diplo, cei care au colaborat pentru această piesă cu Justin. În videoclip apar scrise cuvintele: ” Unde eşti acum, Selena?”​