Jay Z a luat foc când un fan prea entuziasmat a încercat să-și facă un selfie cu Beyonce. Reacția lui a făcut înconjurul internetului.

Queen B. și Jay Z au fost la teatru serile trecute, iar paparazzi de la TMZ au fost pe fază. Chiar dacă au intrat pe ușa din dos pentru a nu fi observați, lumea tot a aflat, iar la ieșire se adunase deja un număr mare de fani să vadă cel mai bogat cuplu din muzică, în carne și oase.

OMG! Tu știi ce plăceri vinovate au artiștii tăi preferați?

Un fan mai cu tupeu s-a băgat în fața lui Beyonce și a încercat să-și facă un selfie cu diva, ce-i drept cam insistent. Jay Z, care era în spatele lui, l-a apucat de braț și l-a dat imediat la o parte. Apoi a intervenit unul dintre bodyguarzi, pentru a-l ține la distanță în timp ce diva urca în mașină.

Nu te pune cu Jay Z, că s-ar putea să ieși cam șifonat!