Fetele învață de mici că trebuie să se comporte mereu ca nişte domnişoare, dar, pe bune acum, nu de toate se "lipeşte" chestia asta. Oricât li s-ar reproşa asta, unele rămân băiețoase şi gata!

Aşa că dacă nu înțelegi de ce s-a inventat culoarea roz, dacă te distrezi mai mult cu băieții decât cu fetele şi dacă te simți mai bine în sneakers decât în pantofi cu toc, sigur eşti de acord cu lucrurile de mai jos.

Manichiura sofisticată e o pierdere de vreme. Unghiile tale arată la fel de bine şi fără lacuri în toate culorile, atât timp cât sunt curate.

Coafatul, acasă sau la salon, e ceva ce în cel mai bun caz ai face la evenimente. Când probabil preferi să îți dai cu puțină spumă pe părul ud şi să aştepți să se usuce.

Genele false ți se par o tortură.

Machiajul ți se pare complicat şi inutil. Şi nu-ți iese, orice ai face. Dacă trebuie, ştii să fii feminină şi fără el.

Produsele autobronzante sau mersul la solar... no comment.

Rochiile de prințesă îți inspiră doar un politicos şi apăsat "nu, mulțumesc!".

Eşti convinsă că pantofii cu toc au fost inventați ca instrumente de tortură.

La fel ca sutienele "push-up".

Bijuteriile sunt doar ceva scump şi inutil

Iar extensiile de păr pur şi simplu nu le înțelegi, mai ales că ție ți-e greu să îl aranjezi şi pe ăla care e al tău.