Celebritățile sunt pline de surprize și, de multe ori, țin în secret lucrurile până în ultimul moment. Unele din superstiție, altele din cauza unor experiențe negative, multe vedete au așteptat până în luna a cincea sau a șasea de sarcină pentru a da vestea cea mare.

Cea mai tare fază este că multe au reușit să-i păcălească până și pe jurnaliști și nimeni nu a bănuit nimic până la anunțul oficial. 

Beyonce - și-a ascuns ambele sarcini, iar când a dezvăluit avea deja burtica mare. În cazul gemenilor, fotografia prin care a făcut anunțul a devenit una dintre cele mai apreciate din istoria Instagram-ului.

P!nk - a ținut în secret prima sarcină, pentru că pierduse o sarcină cu câteva luni înainte. Gazda unui talk show a dat-o de gol pe Twitter, iar ulterior artista a făcut anunțul oficial, la Ellen în emisiune.

Eva Mendes - are doi copii cu Ryan Gosling și ambele sarcini le-a ținut secrete. La prima sarcină s-a aflat abia când avea șapte luni.

Angelina Jolie - când era însărcinată cu gemenii, a fost dată de gol în timpul festivalului de film de la Cannes. Întrebată de presă dacă este adevărat, Jolie nu a mai putut să ascundă.

Adele - e foarte discretă în ceea ce privește viața personală, iar când a rămas însărcinată cu fiul ei a anunțat abia după șase luni. A dat vestea pe site-ul ei și la scurt timp a și născut.

Megan Fox - când era însărcinată cu al treilea copil, își ascundea burtica sub haine largi și accesorii. Presa scria că urmează să divorțeze de soțul ei, dar cei doi așteptau încă un bebeluș.

Jennifer Lopez - a ținut în secret sarcina cu gemeni până în luna a cincea. Într-un final, a dat vestea în timpul unui concert. Max și Emme s-au născut în 2008.

Mariah Carey - nu a recunoscut că era însărcinată cu gemeni, deși își anula show-urile pe bandă rulantă și purta haine de gravide. Mai târziu a recunoscut că este superstițioasă și că suferise un avort spontan în urmă cu doi ani, de aceea a ținut secret.

Britney Spears - artista și soțul ei au ținut secretă a doua sarcină până în luna a cincea, deși în cazul primului copil au dat vestea foarte devreme.

Kylie Jenner - deși presa a scris de acum câteva luni despre faptul că ea și Travis Scott așteaptă un copil, cea mai mică dintre surorile Jenner nu a recunoscut până în momentul în care a născut. Kylie a adus pe lume o fetiță, pe 1 februarie.

Anna Kournikova - iubita lui Enrique Iglesias a născut recent gemeni, deși nimeni nu știa că este însărcinată. Cei doi sunt foarte discreți cu viața lor personală, așa că a fost o surpriză pentru toată lumea atunci când au dat vestea că au devenit părinți.