Dacă ar exista un Ion Creangă al vremurilor noastre şi care ar fi făcut școala la sfârșitul anilor '90 sau începutul anilor 2000, povestea lui ar arăta cam așa: ”Stau câteodată și-mi aduc aminte cum completam în oracolul colegei de bancă, cum mâncam cretă ca să fac febră și să plec acasă sau cum sunam profesorii pe fix și le făceam farse la telefon”. 

Multe s-au schimbat de atunci și până în prezent, începând cu tehnologia și continuând cu preocupările copiilor. Dacă ești puțin mai ”nostalgic” (ca să nu zicem bătrân), sigur îți amintești și tu chestiile astea din școală. 

Băncile astea erau coșmarul oricărui stângaci. 

Mirosul învelitorilor de caiet, la început de an școlar. 

Și picul, care te scotea din orice încurcătură.

Orice proiect în format digital trebuia să încapă pe o dischetă de 1,44 Mega Bytes.

Și calculatorul de la orele de informatică arăta cam așa:

Să nu mai vorbim despre erorile pe care le dădea.

Și fiecare oră de info' se încheia cu:

Și totuși... oracolul rămâne cea mai frumoasă amintire. 

Pe vremea când tabla interactivă era o utopie și erai veșnic murdar de cretă pe mâini.

Iar în caiet erai obligat să scrii cu stiloul.

Iar la sfârșitul caietului aveai o pagină cu numerele de telefon FIX ale colegilor.

Dar și când ai absolvit și ți-au cumpărat ai tăi primul telefon mobil...