Toată lumea ştie că nu e frumos să comentezi în legătură cu greutatea cuiva, dar teoria este aplicată de cei mai mulți doar în cazul celor mai grăsuți. Iar cei slabi şi foarte slabi ştiu asta cel mai bine.

Ei bine, dacă ați fi crezut că doar a face referiri la lipsa de siluetă a unora este nepoliticos, aflați că şi slăbuții sunt sătui de comentariile celor care țin neapărat să îi "complimenteze". Şi că şi ei au mari probleme în alegerea garderobei potrivite.

Iată 17 lucruri pe care doar persoanele foarte slabe le pot înțelege cu adevărat.

Toată viața auzi "mai mănâncă şi tu ceva" sau ți se spune "scobitoare".

Este greu să găsească pantaloni care să li se potrivească în talie şi să fie suficient de lungi.

Mulți îți spun să nu te mai plângi de cât eşti de slab şi că şi-ar dori şi ei "problemele" tale.

Ţi se pare mereu că ai piciorul uriaş.

Scaunele fără pernă sunt un adevărat coşmar.

Oamenii cred că dacă te îmbrățişează, te vor rupe.

Întotdeauna ai nevoie de curea.

Toată lumea te bănuieşte că eşti bulimic/ă sau anorexic/ă.

Te-ai săturat să auzi gluma "bagă nişte pietre în buzunare, că bate vântul". Şi chiar să te bată :))

Fetele pot purta toată viața hainele şi mai ales sutienele pe care şi le-au cumpărat în liceu.

Nimeni nu te crede că îți place mâncarea şi că mănânci mult şi toți vor dovada.

Tuturor li se pare ciudat că mergi la sală sau alergi în parc şi te întreabă de ce crezi că ai nevoie de asta. De parcă a fi în formă are legătură doar cu greutatea...

Nu ai formele necesare pentru a purta hainele care îți plac.

Chiar şi colanții sunt prea largi pentru tine.

Dacă te plângi că nu reuşeşti să te îngraşi niciun gram, deşi mănânci de toate tot timpul, toată lumea dă ochii peste cap.

Ţi-e frig. TOT TIMPUL!

Auzi mereu că femeile adevărate "au forme" şi că bărbaților nu le plac "scândurile".