Pentru un stil vestimentar aflat in armonie cu personalitatea ta, este ideal sa gasesti acel echilibru intre moda, preferinte personale si aspectul tau fizic. Astfel, te poti asigura ca te incadrezi in tendintele modei actuale si ca adaugi amprenta personala asupra stilului tau vestimentar. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, sunt cateva trucuri si criterii de urmat.

1. Descopera-te!

Ofera-ti o perioada de gandire si cercetare pentru a descoperi cum ti-ai dori sa te imbraci. Inspira-te din reviste, din mediul online, de la persoanele tale publice preferate. Esti o fire sportiva, romantica sau eleganta? Nu iti doresti in mod deosebit sa iesi in evidenta sau din contra, extravaganta te carcaterizeaza? Odata ce ti-ai facut o imagine de ansamblu despre cum ai vrea sa arati, poti considera ca ai parcurs deja un sfert din drumul spre un stil vestimentar personalizat.

2. Analizeaza-te!

Esti o persoana care adora eleganta? In cazul acesta, indiferent cati adidasi si cate treninguri ai cumpara, e posibil ca acest stil sa nu ti se potriveasca, mai ales din cauza ca nu te simti bine imbracata asa. De aceea este important sa analizezi mai multe aspecte inainte de a-ti crea propriul stil vestimentar.

Opteaza pentru haine care ti se potrivesc, in functie de forma corpului tau. O haina bine aleasa iti poate evidentia punctele forte si poate, in acelasi timp, masca acele zone ale corpului de care nu esti pe deplin multumita.

Alege culorile care ti se potrivesc, in functie de tenul tau, de culoarea ochilor sau a parului. Daca o culoare nu te evidentiaza pozitiv in mod obisnuit, nu este obligatoriu sa o ai in dulap.

Confortul si stilul de viata sunt alte doua aspecte extrem de important inainte de a-ti defini stilul vestimentar. Daca esti adepta pantofilor cu talpa joasa, spre exemplu, iar jobul sau iesirile cu prietenii nu-ti impun tocurile, nu ar avea sens sa investesti in multe perechi de pantofi cu toc.

3. Organizeaza-te!

Tendintele modei se schimba de la sezon la sezon si uneori poate fi destul de greu sa tii pasul cu ele, mai ales din punct de vedere financiar, dar si din cel al spatiului.

S-a descoperit ca avem tendinta de a purta numai hainele pe care le vedem cel mai des. Opteaza pentru tinerea hainelor pe umerase, pe cat posibil sau impachetate la vedere, in functie de model si culoare. Asa iti vei schimba tinutele mai des, daca vei avea acces usor la toate hainele tale.

Este ideal ca atunci cand schimbi garderoba de vara cu cea pentru sezonul rece, sa donezi hainele pe care nu le-ai mai purtat de cateva sezoane, ca sa faci loc articolelor noi vestimentare.

Cand faci schimbul de haine de sezon, creaza o lista cu ce iti lipseste ca sa ai o garderoba completa. Pe baza ei mergi la cumparaturi, iar astfel nu vei fi tentata sa cumperi articole pe care le ai deja sau care iti atrag atentia pe moment, fara a avea o intrebuintare definita.

Opteaza pentru articole vestimentare universale

Daca bugetul este limitat, alege intotdeauna articolele vestimentare de calitate pe care sa le poti combina in mai multe tinute si pe care le poti accesoriza dupa placul tau.

Alege genti crem sau negre, de dimensiuni potrivite, care pot fi purtate atat la un pranz cu prietenele, cat si la o cina romantica. De asemenea, stilul lor trebuie sa fie unul clasic, pentru a te asigura ca merg purtate atat la o tinuta casual cat si la una eleganta.

Achizitioneaza-ti pantofi in culori neutre, spre exemplu negri, care pot fi purtati in mai multe ocazii si la diverse tinute. Acestia trebuie sa fie de calitate buna, deoarece este cunoscut faptul ca daca pantoful este incomod poate distruge intreaga stare de spirit.

Chiar daca iti doresti sa fii in pas cu moda, sa ai articole vestimentare ce nu se demodeaza niciodata poate fi un real avantaj. Alege mereu pantalonul clasic, de exemplu, pe care il poti accesoriza mereu cu altceva astfel incat sa compui tinute diferite.

Nu trebuie sa cumperi doar de dragul de a cumpara. Achizitioneaza numai acele produse care iti plac foarte mult si pe care stii sigur ca le poti folosi la cel putin una din tinutele tale preferate.

 

Cu toate acestea, din garderoba ta nu ar trebui sa lipseasca si piesele vestimentare deosebite. Alege, spre exemplu, dintre rochiile pictate de la boemurban.ro acea piesa vestimentara care te va scoate in evidenta prin modelul ei unicat.

 

Regula numarul 1 din moda pe care trebuie sa o urmezi este sa iti alegi hainele si accesoriile in asa fel incat sa te simti si sa arati bine. Astfel, lasa-te ghidata de personalitatea ta care, impreuna cu forma corpului tau, vor crea acel stil vestimentar menit tie.