Toată lumea spune despre adolescenți că sunt nesuferiți, rebeli, mereu nervoşi, imposibil de gestionat. Dar dacă adulții ar sta măcar puțin să se gândească sau să îşi amintească despre cum erau şi ei la vârsta aia, probabil relația dintre cele două părți ar fi mult mai bună.

Adolescența a fost, este şi va rămâne perioada aia din viață pe care toată lumea abia o aşteaptă, dar care te loveşte în feluri la care nici nu te-ai gândit vreodată. Mai ales pentru că nu e numai distracție, aşa cum te-ai fi aşteptat. Vestea bună e că trece şi că până la urmă va fi mai bine.

Uite 8 lucruri pe care niciun adolescent nu le spune părinților, dar pe care ar vrea ca aceştia să le înțeleagă şi să-i lase în pace.

"Sunt supărat, nervos, iritat. Nu ştiu de ce. Uneori aşa mă trezesc, alteori mi se întâmplă pe parcursul zilei. Nici mie nu îmi place, dar nu am ce face"

"Uneori mă simt ca într-o închisoare. Corpul ăsta se tot schimbă, mereu trebuie să fac câte ceva în loc să mă întrebe cineva ce vreau să fac. Teste, proiecte, teme... Am nevoie de timp şi de spațiu"

"Uneori sentimentele îmi sunt rănite la şcoală. De către profesori, dar mai ales de către alți colegi. Nu îți spun asta pentru că îmi e ruşine să mă simt aşa şi nu vreau să ştii cât de tare mă supără. Şi atunci sunt supărat, nervos, iritat... Şi mă răzbun pe ce pot şi cum pot"

"Singurul lucru pe care vreau cu adevărat să îl fac e să dorm. Sunt singurele momente în care nu mă stresează nimeni şi nimic. Şi când nu sunt supărat, nervos, iritat"

"Dacă mă închid în camera mea s-ar putea să credeți că nu suport să stau cu voi. De fapt, cred că nu suport să stau nici cu mine. Şi atunci dorm sau mă uit la toate filmulețele posibile şi imposibile"

"Ştiu că e dezordine la mine în cameră. Şi îmi place aşa. Pentru că exact aşa mă simt şi pe dinăuntru"

"Nu mă mai întrebați ce e cu mine. Pentru că nu ştiu nici eu. Şi faptul că mă întrebați înrăutățeşte lucrurile.

Chiar dacă sunt rău, vorbesc urât, nervos, rebel, nu renunțați la mine şi nu îmi plătiți cu aceeaşi monedă pentru că voi sunteți adulții care trebuie să fie mai puternici decât mine. Chiar dacă spun că nu am nevoie de părinți, de fapt... Am nevoie! Am nevoie să aveți mai multă răbdare decât mine, să fiți mai înțelegători şi să mă acceptați. Chiar dacă nu las asta să se vadă uneori şi nu vă spun, dar vă vorbesc urât, vă iubesc şi am nevoie să simt că mă iubiți şi voi"