Anunțul divorțului lui Johnny Depp vine cu doar 10 zile înaintea concertului de la Bucureşti.  The Hollywood Vampires , super-grupul care a făcut senzație la Premiile Grammy anul acesta, vine în Bucureşti, la Romexpo, pe 6 iunie.

OMG! Johnny Depp concertează la Bucureşti

Presa de la Hollywood anunță că Johnny Depp şi Amber Heard se despart, după un mariaj de scurtă durată, început anul trecut în februarie. Actrița Amber Heard în vârstă de 30 de ani ar fi depus acțiunea de divorț. Spune că nu e vina niciunuia, ci pur şi simplu nu se mai înțeleg.

12 actori despre care probabil nu știai că au voce

Ultima oară cei doi au fost în atenția presei la începutul lunii mai, atunci când Depp i-a luat cu el în Australia, la bordul unui avion privat, pe cei doi câini de companie ai familiei, încălcând astfel normele stricte de carantină. Depp riscă 10 ani de închisoare pentru asta.

Johnny Depp dispare din 2017! Se întâmplă în scenariul celui mai nou film în care joacă

În paralel, actorul de 52 de ani se ocupă de promovarea celui mai recent film al său, Alice în Ţara Oglinzilor, iar pe 6 iunie vine în concert la Bucureşti cu Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith).