Instagram este un serviciu online care îți permite să le arăți tuturor ce poze ai mai făcut, dar asta nu înseamnă că orice e permis. Şi nu ne referim la regulile de utilizare, ci la câteva reguli de bun simț (estetic şi nu numai) pe care utilizatorii ar trebui să le respecte. Aşa că, dacă vrei să îți urci pozele şi filmulețele pe Instagram, cu sau fără filtre, şi apoi să le distribui pe Facebook, Twitter, Tumblr sau Flickr, ar fi bine să citeşti asta înainte.

VIDEO: Instagram a introdus cea mai tare aplicație. Va schimba modul în care faci filmulețe!

Evident că regulile sunt uneori făcute pentru a fi încălcate şi asta e valabil şi aici, dar hai să vedem care sunt, în linii mari, cele de care ar trebui, totuşi, să ținem cont.

Ce merită să ajungă pe Instagram?

În principiu, orice ni se pare frumos, uluitor, amuzant şi care le trezeşte altora zâmbete, apreciere, inspirație şi chiar gelozie. Dar...

Atenție la food-porn! Dacă nu eşti "food blogger" sau vreun bucătăraş ceva mai mult decât iscusit, pozele cu diferite mâncăruri ar trebui postate cu maaare grijă şi în porții cât mai reduse. Întrebarea la care trebuie să-ți răspunzi este "Cei care o vor vedea vor simți foame sau greață?". Dacă e a doua variantă, NU posta fotografia!

Arta în cafea trebuie să vină şi ea în doze mici. Dacă nu te poți abține, ai oricând Facebook la dispoziție. Şi sigur vei primi multe like-uri de la mămicile de vârstă medie pe care le ai în lista de prieteni :)

Citatele siropoase sunt absolut interzise pe Instagram. Le poți folosi oriunde, dar nu aici. La fel şi pozele în care ai apărut pe alte site-uri, mai ales dacă au watermark, sau "cercul picioarelor" (sau al mâinilor), care i-ar putea face pe unii să creadă că ai prieteni urâți. În plus, s-a calculat că pozele în care apar fețe primesc cu 38% mai multe like-uri.

Frecvența fotografiilor

Nu trebuie să postezi mai mult de trei poze pe zi. Iar dacă o faci, măcar nu posta nimic a doua zi. Nu vrea nimeni să vadă doar pozele tale în feed. Evident, regula devine maleabilă dacă eşti la vreun eveniment wow, într-o vacanță fantastică sau la petrecerea de ziua ta.

Un nou trend face senzație pe Instagram. Uite cum își vopsesc fetele rădăcinile părului!

Dacă vrei să dai #regram la o poză postată de un prieten, nu o face imediat ce a pus-o. Aşteaptă şi tu câteva ore, pentru că probabil vă urmăresc cam aceleaşi persoane, iar atunci efectul e zero.

Filtrele

Nu ai nevoie mereu de filtre, dar în 80% din cazuri pot fi o idee bună. Oricum, nu abuza de ele şi evită pe cât posibil filtrul Kelvin. Mai ales pe cel cu ramă. Dacă vrei neapărat să ascunzi anumite lucruri dintr-o poză, află că filtrul alb-negru maschează orice, de la o arsură solară sau petele de autobronzant până la petele de vin de pe buze şi dinți :)

Hashtag-ul #nofilter este chiar indicat pentru imaginile reuşite. Iar uneori poți să-l foloseşti şi ironic, când postezi o fotografie în care vrei să faci de râs ceva sau pe cineva :D

#Hashtag-urile

Patru hashtag-uri pe poză sunt mai mult decât suficiente. Sunt permise şi cele inventate, dar doar dacă explică un detaliu relevant (#nicimacarnustiupersoana sau #oriceititreceprincapsimeritascris). Dacă vrei să pui la hashtag că iei prânzul pentru că e pauză de masă sau orice altă banalitate irelevantă pentru alții, abține-te! Nu e OK! Ca să fim drăguți...

LIKE

Dacă ai 100 de prieteni şi nu primeşti măcar 10-11 like-uri, mai bine şterge poza. Pentru că... nu e nici o cale blândă de a spune asta: e nasoală! Dacă nu ai încă 100 de followers şi nu eşti chiar nou pe Instagram, poate că platforma asta nu e pentru tine.

Niciodată, sub nici o formă, nu da like la propriile poze! Simplul fapt că le-ai postat arată că îți plac. Dacă mai şi dai LIKE e... trist!

Selfie pe Instagram

E bine să nu abuzezi de pozele pe care ți le faci singur/ă. Dar sunt momente în care se acceptă. Dacă ajungi într-un loc super, super tare şi nu e nimeni în preajmă să-ți facă o poză, doar nu o să ratezi ocazia.

Selfie-urile cu "cioc de rață" nu trebuie să existe pe pagina ta de Instagram. Nu sunt sexy, în ciuda aparențelor. În cel mai rău caz poți poza aşa în mod ironic. Dar mai bine nu o faci deloc!

Pozele făcute cu selfie stick nu sunt chiar aşa de cool cum ai crede. Dacă selfie-ul nu iese aşa cum ai dori doar întinzând mâna, poate ar trebui să îl regândeşti. Iar dacă vrei să prinzi în poză mai multe persoane, mai bine roagă pe cineva să vă facă o poză, decât să apară şi bățul în ea.

#TBT

Conceptul "throwback Thursday" ia o amploare tot mai mare, dar unii exagerează. Dacă ai două poze foarte tari care îți trezesc amintiri, poți să le postezi în două zile de joi consecutive. Dar nu exagera şi cu o a treia. Mai ia o pauză. Doar nu trăieşti doar din amintiri, nu?

Nu posta o poză #TBT înainte de ora 9.00. Lumea va crede că ai aşteptat toată săptămâna momentul ăsta. Şi chiar dacă e aşa, nu trebuie să te dai de gol chiar în halul ăsta :)

O poză #TBT e bine chiar să spună o poveste. Nu să fie postată doar pentru că pe vremea aia erai mai slab/ă, mai sexy sau pur şi simplu mai tânăr/ă. Cine vrea să vadă cum erai în trecut, poate să se uite prin albumele tale de pe Facebook.

Video şi colaje foto

Clipurile nu au aşa mare succes pur şi simplu pentru că lumea nu are răbdare să se uite la ele 15 secunde. Foloseşte-le doar când e musai şi când o simplă fotografie nu poate spune tot ce ți-ai dori. Nici colajele foto nu sunt chiar inspirate, în principiu pentru că nu se vede mai nimic în ele.

Animăluțe şi copii

Cățeii, pisoii şi copiii au succes la toată lumea şi garantat îți vor aduce multe like-uri. Dar nu abuza de ei pe Instagram pentru că s-ar putea ca efectul obținut să fie invers față de cel dorit.

FOTO: Pisica asta are 2,3 milioane de follow-eri pe Instagram. De ce e atât de specială!

Decorul

Este inacceptabil să postezi pe Instagram poze de la înmormântări sau de la spital, ori screenshot-uri cu iTunes. Evitați pe cât posibil pozele de la sală! Dacă, totuşi, pe lângă voi apar Connect-R sau Smiley, ați putea să le arătați şi altora!