Mira a început seria cover-urilor, iar după ”Slide Away” de la Miley Cyrus, artista a ales să cânte în stilul ei caracteristic piesa formației O-Zone, ”Dragostea din tei.”

Mira le-a făcut fanilor o promisiune și s-a ținut de cuvânt: a lansat cel de-al doilea cover. ”Or să mai urmeze câteva în săptămânile următoare, așa ca aștept părerile voastre in comentarii. Vă mulțumesc pentru susținerea voastră!", a scris Mira săptămâna trecută când a lansat cover-ul piesei ”Slide away”.

”Dragostea din tei”, cunoscută în lume și ca "Numa Numa" sau "Mai Ya hee", este discul single de succes maxim al formației moldovenești O-Zone. A fost lansată în 2003 în România și în primăvara anului 2004, a fost lansată în majoritatea celorlalte țări europene. A fost printre cele mai populare șlagăre din anul 2004 în toată Europa. Single-ul a ajuns pe locul 1 în Eurochart Hot 100, poziție pe care a stat 12 săptămâni.

”Am mai scos un cover! Dă o ascultare și zi-mi dacă îți place ♥️”