Justin Bieber își valorifică la maxim creația în această perioadă. Artistul a ascultat rugămințile fanilor și a lansat varianta acustică pentru piesa ”Intentions”.

”Voi ați cerut asta. Varianta acustică pentru ”Intentions” este aici. Acum stați în casă.”, a fost mesajul postat de Justin pe Twitter.

”Intentions” se regăsește pe albumul ”Changes” pe care artistul l-a lansat pe 14 februarie. 

”Simt că albumul acesta va fi diferit față de celelalte deoarece mă aflu într-o perioadă specială a vieții mele. Este muzica pe care o iubesc cel mai mult din câte am făcut.”, a declarat Justin.

Anul 2020 i-a adus numai vești bune lui Justin Bieber. Artistul a reușit să depășească 50 de milioane de abonați pe canalul de Youtube, un record ce îl face pe Justin Bieber cel mai mare artist din istoria Youtube.

I-ai dat play?