Îl mai ții minte pe Mahmut Orhan, cel care cucerea planeta în 2016 cu hitul ”Save Me”? Artistul de origine turcă a revenit cu o piesă care are mari șanse să fie unul dintre hiturile verii 2018.

Ține minte melodia aceasta, pentru că o vei auzi din ce în ce mai des în următoarea perioadă! ”6 Days” se numește pariul lui Mahmut Orhan pentru primăvara și vara aceasta și începe deja să prindă contur. A fost lansată pe 20 aprilie, dar este deja pe locul 7 în trending pe YouTube în România. 

Sound-ul și ritmul oriental nu au cum să te lase indiferent. Piesa are parte și de un videoclip foarte interesant, în același ton cu ”Save Me” și ”Feel”, cele mai cunoscute hituri ale lui Mahmut Orhan.

Noi zicem că e de pus pe repeat ”6 Days”. Tu ce zici?