Avem fani nostalgici pe aici? Dacă ești născut înainte de anii 2000, sigur îți mai amintești de trupa irlandeză Westlife. Formația s-a reunit după o pauză de 8 ani și vrea să recucerească piața muzicală cu o piesă compusă de Ed Sheeran.

"Hello My Love" se numește single-ul de "comeback" al Westlife. Piesa a fost primită cu entuziasm de către fani, astfel că Nicky Byrne, Kian Egan, Mark Feehily și Shane Filan au decis să filmeze și videoclip.  

De altfel, Feehily a declarat pentru Metro.co.uk: “Ed Sheeran este acum unul dintre cei mai apreciați artiști din lume, dar atunci când l-am întâlnit prima oară cânta în baruri și nimeni nu îl cunoștea. La vremea aceea, era fanul trupei Westlife și a învățat să cânte la chitară pe unul din hiturile noastre.”

Potrivit unei surse citate de Metro.co.uk, Ed Sheeran ar fi scris și un al doilea cântec pentru cei de la Westlife, "Anywhere", o piesă de dragoste, pe care reprezentanții trupei nu au fost încă înregistrați ca artiști, în cazul în care Ed va decide în cele din urmă să păstreze piesa pentru el însuși.

"Hello My Love" vine la doar câteva luni după ce Westlife a anunțat un turneu pentru a sărbători 20 de ani de carieră. Seria de concerte va începe la Belfast, pe 22 mai.