Cardi B s-a întors la rădăcinile ei latine. A colaborat cu cântărețul de origine dominicană El Alfa și e hotărâtă să cucerească topurile cu o nouă melodie în limba spaniolă intitulată "Mi Mami".

Piesa a fost lansată vineri, alături de un videoclip în care Cardi B schimbă o mulțime de ținute colorate, extrem de sexy. Totuși, fanii au fost dezamăgiți că melodia nu e "dembow" - un gen de muzică originar din Republica Dominicană, cu influențe rap și hip hop, iar Cardi B și El Alfa au preferat să se ducă în zona raggaeton - trap.

Prima ei piesă în spaniolă a fost "La Modelo", o colaborare cu Ozuna, care a ajuns până pe locul 3 în topul Billboard's Hot Latin Songs.