Liviu Teodorescu închide "Lista de păcate" cu "777", a opta melodie de pe EP-ul abia lansat, primul material discografic al artistului. Este o piesă personală, compusă chiar de artist, care a folosit o mulțime de metafore în versuri.

Semnificația numărului 777 duce cu gândul la noroc, dar și la un număr ce conține în esența sa faptul că totul este interconectat, nimic nu este separat, iar lumea, Universul şi toate ființele au aceeaşi sursă. "Piesa cu care se încheie <<Lista de Păcate>> este despre Unitatea cu Tot Ceea Ce Există şi despre faptul că Binele şi Răul sunt capul şi pajura aceleiași monede. Suntem parte din aceeaşi Sursă şi atunci când vom lăsa ego-ul deoparte şi vom conştientiza că nu există separare între oameni, planetă, animale, plante, ne vom atinge adevăratul potențial şi adevărata natură, care nu constă în separare, ci în Unitate", a declarat Liviu Teodorescu.

EP-ul "Lista de Păcate" conține șapte piese noi şi un bonus track, iar piesa ce dă numele materialului a fost lansată în primăvara anului 2018, alături de Killa Fonic.