MIRA lansează „Învață-mă”, o piesă de suflet pentru suflete, ce se va regăsi pe primul album din carieră al artistei. 

În fiecare zi învățăm o mulțime de lucruri noi, însă nimeni nu ne învață cum să întoarcem spatele și să privim mai departe către un nou capitol al vieții noastre. Se spune că timpul vindecă orice rană, dar „rețeta” pentru a putea uita un om pe care l-ai iubit cu toată ființa ta, care îți era cel mai bun prieten și iubit nu a fost descoperită încă.

Chiar dacă trăiește o frumoasă poveste de dragoste, piesa „Învață-mă” i se potrivește perfect artistei. MIRA cântă despre sentimentele pierdute și despre amintirile rămase, iar prin versurile emoționante ale noului single, artista este alături de toți cei care au fost dezamăgiți și al căror suflet a fost uitat. 

„Sunt atât de fericită să vă prezint «Învață-mă», piesa care poartă și numele albumului. Este acea piesă tristă, dar și fericită în același timp, o să vedeți, cel puțin asta e starea pe care mi-o dă mie. În piesă vorbesc despre marea mea iubire neuitată, marea iubire peste care nu pot trece și nu o pot uita. Cred că foarte multă lume se va regăsi în acest mesaj”, povestește MIRA.

O coproducție Cat Music și Golden Boy Society, single-ul este compus de către Florian Rus, Loredana Cavasdan, Ionuț Marius Vasilache, Alex Parker și Iulian Ionescu. Cu o poveste sensibilă despre o iubire ce s-a consumat prea repede, iar fericirea a trecut și a făcut loc durerii, „Învață-mă” este însoțită de un videoclip regizat de Kobzzon ce completează prin imagini și stări sentimentele trăite după o relație încheiată și surprinde toate etapele prin care MIRA trece până la vindecare.