După ce a lansat 5 piese noi anul trecut, Randi și-a luat o vacanță binemeritată, iar acum se întoarce în forță cu un single nou. Piesa se numește "Umbrele" și aștepta să fie lansată încă de anul trecut.

Videoclipul, regizat de Roman Burlaca, a fost filmat la Chișinău în primăvara lui 2018. Randi a petrecut 5 zile peste Prut, alături de echipa sa de la Famous Production și tot atunci a filmat și videoclipul pentru "Fana Mea", piesă lansată deja de anul trecut.

„Am fost de nenumărate ori la Chișinău, cu concerte, dar este pentru prima oară când filmez videoclip aici. Veți vedea, a ieșit ceva diferit de ceea ce am lansat până acum. Este prima colaborare cu Roman Burlaca și sunt foarte mulțumit, pentru că este un om creativ și atent la detalii. Mai multe nu vă spun, vă las să descoperiți când lansăm clipurile.”, a povestit Randi. Artistul a colaborat pentru noua piesă cu Edward Sanda.

OMG! Știai că există o legătură între Katy Perry și Lidia Buble?

""Umbrele" vorbește despre demonii din noi, despre partea întunecată a fiecărui om, care uneori umbrește gândirea și spiritul. În piesă este vorba despre greșeli, care uneori lasă urme adânci în inimă si care vor ieși mereu la suprafață, desi încerci să le ignori", a declarat Randi. Te-am convins să-i dai play?