Troye Sivan și Ariana Grande dau startul petrecerii în videoclipul piesei "Dance to This". Colaborarea lor va fi inclusă pe cel de-al doilea album al lui Sivan, Bloom, care va fi lansat pe 30 august.

"Dance to This" vine la doar câteva zile după ce Ariana a lansat un videoclip nou-nouț, care include un monolog de la Madonna, pentru piesa "God Is a Woman". Troye Sivan a recunoscut că a luat lecții de dans pentru a ține pasul cu frumoasa Ari.

Clipul începe cu Sivan stând într-o sală de mese, unde oamenii mănâncă sau citesc în liniște. Plictisit, Sivan strecoară un CD în buzunarul unui bărbat și începe să cânte, apoi să danseze, în fața camerei. Oamenii, confuzi, pleacă în cele din urmă, iar Sivan și Grande își fac loc doar pentru ei. În clip apar și dansatorii gemeni pe care Ariana îi folosește în show-urile ei.