Vedetele sunt, de multe ori, ținte extrem de accesibile pentru hoți. Tentația e mare, mai ales că de multe ori se afișează cu haine și bijuterii scumpe. Nu e de mirare că hoții dau buzna în casele lor atunci când nu sunt acasă sau chiar când dorm.

VIDEO: Piesa asta făcea furori în urmă cu 15 ani. O mai știi pe "Jenny from the Block"?

Unii au scăpat doar cu câteva bunuri distruse, alții au rămas cu pagube de milioane de dolari.

Simon Cowell - hoții au intrat în casa lui din Londra, în timp ce juratul American Idol și familia lui dormeau. Au intrat prin ușa de la terasă și au furat bijuterii și pașapoarte. 

Paris Hilton - a fost victima hoților de cinci ori, dar nu a depus plângere decât când i-au fost furate haine, bijuterii, pantofi și bani, în valoare totală de două milioane de dolari.

Usher - în 2010 i-a fost spartă mașina, în perioada sărbătorilor. Hoții i-au furat bijuterii, haine și echipament electronic, în timp ce el era în mall. 

Miley Cyrus - a fost victima hoților de trei ori în doi ani. I-au furat lucruri în valoare de 100.000$ și un Maserati Quattroporte.

Kendall Jenner - casa ei din Hollywood a fost spartă, iar hoții au plecat cu bijuterii care valorau 200.000$.

Kim Kardashian - hoții au intrat peste ea în camera de hotel din Paris, anul trecut. Au legat-o și au încuiat-o în baie, după care au furat două telefoane mobile, un inel cu diamant, de 4,5 milioane de dolari, și o cutie cu bijuterii care valorau 5,6 milioane de dolari.

Rihanna - a fost victima hoților de multe ori. În 2013, hoții i-au vandalizat casa, după ce a pornit alarma și s-au speriat. Au plecat fără să fure nimic. 

Orlando Bloom - hai că asta e tare! Pe vremea când era cu Miranda Kerr, un fan înfocat al acesteia le-a spart casa pentru că își dorea să pună mâna pe lenjeria ei. Dacă tot a ajuns acolo, a plecat și cu haine, ceasuri, genți și opere de artă, toate în valoare de peste jumătate de milion de dolari.

John Legend - i-a fost furat un bagaj din aeroport. Paguba s-a ridicat la ”doar” 25.000$. 

Drake - cu siguranță el a scăpat cel mai ieftin. O tânără în vârstă de 24 de ani a fost surpinsă în aprilie 2017 în timp ce ieșea din casa rapperului cu o sticlă de apă și una de suc, în valoare totală de cel mult 10 dolari. A ajuns însă la închisoare pentru asta.

Jason Derulo - hoții i-au spart casa din Los Angeles și au plecat cu 300 de mii de dolari și cu bijuterii a căror valoare nu a fost estimată până acum.