Andra și Ami sunt două artiste de la noi pe care toată lumea le cunoaște și pe care toată lumea le îndrăgește și între care nu ai fi crezut că ar putea exista vreo legătură.

Înainte de a fi ea însăși o artistă de succes, Ami a lucrat ca asistent manager pentru Andra, astfel că artista se ocupa de contracte, facturi și de multe alte lucruri.

"Primul meu job care n-are legătură cu muzica a fost de asistent manager pentru Andra. Am ajuns la ea printr-un casting pentru că îşi căuta o echipă cu care să colaboreze, un band şi eu să fac parte din band-ul ei, ca backing vocals. Şi uite aşa, prin toată combinația asta am ajuns să fiu şi asistent manager. M-am ocupat de contractele ei, de concerte, de facturi, de toate alea. Am învățat foarte multe în perioada aia şi sunt recunoscătoare", a declarat Ami.