Atunci când ești vedetă de talie internațională, orice schimbare de look cât de mică îți poate aduce apreciere sau poate fi un fail total. Așa se face că Rihanna nu își permite să greșească și a angajat un model pe care testează schimbările pe care vrea să le facă.

Riri a descoperit look-ul care o avantajează cel mai bine și nici măcar nu se pensează fără să testeze înainte. Potrivit presei internaționale, Rihanna are o sosie pe care testează înainte de a face o schimbare. Înainte de apariția de la Met Gala de anul acesta, stilistul care se ocupă de sprâncenele Rihannei a testat o nuanță mai deschisă de sprâncene pe modelul ”cobai”. I-a trimis pozele, iar lui Riri i-a plăcut și și-a dorit să încerce look-ul la unul dintre cele mai importante evenimente, acolo unde a strălucit, la propriu.