Încă o artistă este pe punctul de a ieși din rândul celor mai râvnite burlăcițe din lume. Rihanna a fost cerută în căsătorie și a acceptat! Cel puțin asta susțin apropiații cântăreței originare din Barbados.

Rihanna ar fi fost cerută în căsătorie de milionarul saudit Hassan Jameel, cu care are o relație din iunie 2017. Cei doi s-au despărțit pentru scurt timp la finalul anului trecut, după ce Riri s-ar fi plictisit, dar acum sunt pe cale să treacă la următorul nivel și să ajungă în fața altarului.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru Hollywood Life: „Rihanna este foarte îndrăgostită, l-a găsit pe Făt-Frumos Sunt împreună de doi ani, iar ea pare foarte fericită. Au petrecut mai mult timp împreună decât își poate imagina cineva, dar el este foarte discret, nu-i place să fie în centrul atenției. Asta a fost pe placul Rihannei, pentru că și ea preferă să-și țină viața privată departe de ochii curioșilor. Pentru ea e o mare ușurare că el vrea să stea departe de ochii presei”.

 

În 2018, familia lui Hassan Jameel a ocupat locul 12 în topul celor mai bogate familii din lumea arabă. Deține exclusivitatea în ceea ce privește vânzarea mărcii Toyota în Emirate, iar numele ligii de fotbal din Arabia Saudită poartă numele ei: Jameel League.