Veste bună pentru fanii lui Ed Sheeran! Cei care-și doreau să-l vadă pe roșcatul britanic live, în concert la București, mai au o șansă. Biletele au fost suplimentate, ca urmare a cererii mari.

Astfel, organizatorii show-ului din 3 iulie, de pe Arena Națională, au decis să suplimenteze numărul locurilor la categoria Acces În Picioare - Gazon. Tichetele costă 199 de lei și pot fi achiziționate doar online, din rețeaua Eventim.

Potrivit organizatorilor, doar în prima zi de la punerea în vânzare a biletelor s-au înregistrat vânzări record: s-au dat 25.000 de tichete, iar în prima oră, "ora de aur" cum o numesc specialiștii, s-au vândut aproape 17.000 de bilete. 

Dacă vrei să-l vezi și să-l auzi pe Ed Sheeran cântând live vara viitoare la București, trebuie să știi că mai sunt disponibile bilete și la categoria Acces Pe Scaune (299 și 399 ron). La prețul biletelor se adaugă o taxă de livrare de 15 ron sau 3 ron, dacă vreți să ridicați biletele personal de la agenția Eventim. Stay tuned pentru mai multe detalii legate de concert.