Camila Cabello are parte de o perioadă foarte agitată. S-a despărțit de iubitul ei, Matthew, iar acum se află în atenția fanilor cu noua ei relație cu Shawn Mendes.

După despărțirea de Matthew, Camila a declarat că: „Mă simt mult mai curajoasă și simt că trăiesc cu adevărat. Tot ce am trăit în ultimul an m-a făcut mult mai puternică. Simt că pot să fiu mult mai sinceră cu mine, dar și cu cei din jurul meu. M-am îndrăgostit și am experimentat cam tot ce îți poate oferi viața.”

Multă lume a spus că Shawn Mendes și Camila Cabello formează un cuplu, mai ales de când au lansat piesa "Señorita", dar nu existau dovezi în acest sens, iar artiștii nu au declarat nimic despre acest subiect, probabil pentru că își doresc să își țină viața privată departe de ochii curioșilor.

Recent, au apărut pe internet câteva fotografii cu cei doi, fotografii în care se țineau de mână pe stradă, iar acest semn nu poate fi decât unul bun pentru fanii artiștilor, care își doresc să îi vadă împreună.