Cererea de înregistrare ca marcă a cuvântului „Okurrr” depusă de cântăreața hip-hop Cardi B a fost respinsă de US Patent and Trademark Office.

Oficiul american de mărci a decis că este „un termen comun, folosit în comunitatea travestiților şi de celebrități ca variantă la OK sau ceva spus ca aprobare când cineva este pus la locul lui”.

Cererea a fost depusă în martie 2019.

Aplicațiile pentru a înregistra „Okurrr” ca marcă au fost depuse de firma ei, Washpoppin, iar una dintre ele urma să acopere o plajă largă de produse, precum tricouri şi hanorace, iar cealaltă, bunuri precum căni şi afişe.

„Okurrr” poate fi folosit ca afirmație sau, cu o modificare de inflexiune, ca o critică.