Christina Aguilera mărește lista artiștilor celebri care au probleme cu vocea. Artista și-a anulat concertul din Ontario, Canada, din cauza unor probleme la corzile vocale. 

Aproape că nu există artist mare care să nu fi avut probleme cu corzile vocale. Adele, Sam Smith, Shakira sau Ed Sheeran au fost la un pas de a-și pierde vocea. Unii dintre ei chiar au ajuns la operație pentru a remedia problema. Iar Christina Aguilera este următoarea pe listă. Artista și-a anunțat fanii de pe Twitter că nu va susține concertul programat în Ontario: ”Îmi pare rău să vă anunț, dar mi-am pierdut vocea. Medicul mi-a recomandat repaus, pentru a mă reface cât mai repede”. 

Ulterior, artista a mai revenit cu două mesaje, în care le-a transmis fanilor ei cât de rău îi pare și că spectacolul va fi reprogramat pentru o dată ulterioară.