Demi Lovato a fost mereu interesată de Mike Johnson, dar se pare că în ultima vreme lucrurile sunt foarte serioase, iar cei doi își doresc să se cunoască mai bine, iar multă lume crede că sunt împreună, dar că nu sunt gata să spună tuturor despre asta.

Surse din apropierea celor doi au spus că se distrează împreună, că vor să se cunoască și că petrec mult timp împreună, mai ales de când lui Demi a început să îi placă de el și să flirteze cu el în comentarii, pe Instagram. 

Se pare că sunt fericiți, dar nu au anunțat oficial că sunt împreună, deși fani abia așteaptă o confirmare a relație lor.