La doar 22 de ani, Dua Lipa sparge orice barieră. Artista care a cucerit pe toată lumea încă de la single-ul de debut, a devenit cea mai tânără cântăreață care a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube pentru o singură piesă, "New Rules", și a făcut show la ceremonia de deschidere a finalei Champions League se pregătește să-și facă debutul în cinematografie. Nu, nu se apucă de actorie!

Dua Lipa ar putea interpreta piesa de pe coloana sonoră a celui de-al 25-lea film din seria James Bond. Informația nu a fost confirmată oficial, însă bateristul trupei Years & Years a "scăpat porumbelul", în timpul unei emisiuni de radio, la BBC Radio 5 Live.

Mikey Goldsworthy a anunțat accidental că noul soundtrack al producției cu Agentul 007 în rolul principal va fi cântată de Dua Lipa și și-a dat seama abia apoi de gafa pe care a făcut-o: „Nu ar fi trebuit să spun asta. (…) Îmi pare rău acum. Am distrus totul”, a încercat el să se scuze.

Filmările la viitoarea peliculă din seria James Bond, a 25-a, vor începe în decembrie, iar filmul, care  se va numi cel mai probabil „Shatterhand”, va avea premiera pe 8 noiembrie 2019.