Revista Forbes a publicat un nou clasament al celor mai bogate celebrități din lume, iar Ed Sheeran și Katy Perry sunt regele și regina. Cântărețul britanic și artista de origine americană conduc detașat în topul încasărilor.

Ed Sheeran a devenit cel mai bogat cântăreț solo de sex masculin. La 27 de ani a adunat o avere de 110 milioane de dolari. Și nu doar atât! A devenit și cel mai tânăr artist care deține acest record.

Katy Perry deține titul la feminin, cu aproape 100 de milioane. Artista a susținut 80 de concerte în cadrul turneului de promovare a albumului Witness, încasând 1 milion pe seară, și a obținut încă 20 de milioane făcând parte din juriul American Idol. Katy Perry a reușit să întreacă astfel  nume precum Taylor Swift, Beyoncé, P!Nk, Jennifer Lopez și Rihanna.

Cel mai bine plătit grup este în 2018, potrivit revistei Fobes, U2, cu 116 milioane de dolari în cont.