Fetița Mishei și a lui Connect-R le calcă pe urme părinților, iar ei nu pot decât să se bucure de asta, pentru că singurele pasiuni le Mayei sunt dansul și muzica.

„Activitatea ei numărul 1, când ajunge acasă de la grădiniță, este să-și dea drumul la televizor, pe YouTube, își pune muzică, niște copii care dansează și dansează și ea”, a declarat artista.

„Eu mă bucur că are această deschidere. Îi place foarte mult și cred că o să facă ceva în direcția asta. Nu știu dacă neapărat muzică, dar sigur dans sau actorie. Face teatru și balet la grădiniță. De anul acesta, am dat-o și la pian. Bine, noi avem pian și acasă, doar că nu prea am timp să stau cu ea să o ajut și atunci, am preferat să o dăm la cursuri”, a mai spus Misha.