Au mai rămas doar câteva săptămâni până la unul dintre cele mai BETON show-uri din industria muzicală.

Gala premiilor Grammy, un fel de corespondent al Oscarurilor în muzică, va avea loc pe 28 ianuarie. Aflată la cea de-a 60-a ediție, celebra gală va avea loc pentru prima dată în ultimii 15 ani la New York.

VIDEO: Astea sunt piesele care se bat anul ăsta la Grammy. Care e preferata ta?

Dacă anul trecut, Adele și Beyonce și-au împărțit majoritatea premiilor, anul acesta, rapperul Jay Z domină lista nominalizărilor la premiile Grammy, cu albumul „4:44”, candidat la nu mai puțin de 8 categorii.

Organizatorii Grammy-urilor au anunțat şi lista artiştilor care vor face show anul acesta. E vorba de: cântărețele pop Lady Gaga şi Pink, rapperul Childish Gambino şi grupul country Little Big Town. Actrița şi cântăreața Patti LuPone, cunoscută pentru numeroasele roluri jucate pe Broadway, va interpreta „Don’t Cry for Me Argentina”, care a consacrat-o în 1981, iar actorul Ben Platt, o piesă din musicalul „West Side Story”, ambele făcând parte dintr-un tribut adus lui Andrew Lloyd Webber şi Leonard Bernstein.