Winter in coming! De data aceasta chiar vine pe bune, iar producătorii serialului Game Of Thrones le promit fanilor un final apoteotic. 

Fanii Game Of Thrones așteaptă cu sufletul la gură ultimul sezon, care urmează să apară în 2019. Ce știm până acum e că producătorii au pregătit mai multe variante de final, pentru a evita spoilerele și că nici măcar actorii nu știu cum se va termina povestea. Ce știu însă este că unul dintre ultimele episoade va pune în scenă ”cea mai mare bătălie din istoria televiziunii”, după cum au declarat chiar creatorii serialului.

Promisiunea vine la câteva luni după ce în presă a apărut informația că marea luptă a fost filmată timp de 55 de nopți. Fanii serialului trebuie să se aștepte, așadar, la ceva măreț de la finalul sezonului opt. Game Of Thrones și-a obișnuit telespectatorii cu câte o luptă epică în ultimul sau penultimul episod din fiecare sezon. De data aceasta, cel mai probabil va fi vorba despre lupta dintre cei vii, conduși de Jon Snow, și armata morților, în frunte cu The Night King.