După despărțirea de Tyler Cameron, Gigi Hadid se pare că nu vrea să rămână mult timp singură. Celebrul model își pregătește terenul și vrea să se întoarcă la fostul ei partener, Zayn Malik. 

Gigi Hadid și Zayn Malik au fost împreună trei ani și se pare că modelul încă mai are sentimente pentru fostul membru One Direction. Aceasta a fost surprinsă părăsind actuala locuința a lui Zayn.

”Gigi a avut și va avea mereu o slăbiciune pentru Zayn, mai ales că au o adevărată istorie împreună. Deși au avut o perioadă în care nu au discutat deloc și nu au mai păstrat legătura, recent s-au întâlnit și au discutat. Ea îi este alături și lucrurile par să devină din nou serioase, iar fanii lor au putut observa asta de pe rețelele sociale”, a declarat o sursă apropiată.

Cât despre relația de scurtă durată cu Tyler Cameron, Gigi a declarat că: ”Suntem doar prieteni, adică.. suntem în acel punct. Relația noastră nu trebuie să fie publică. Este o persoană bună, uimitoare și ne păstrăm prietenia. Este o persoană minunată. Ne-am distrat de minune împreună. Sunt în punctul în care nu vreau să vorbesc foarte mult despre relațiile mele.”