Katy Perry a trecut printr-un moment dificil în 2017, atunci când a luat o pauză de la relația cu Orlando Bloom. Artista a vorbit deschis despre cele mai întunecate gânduri ale ei.

Katy Perry a vorbit foarte sincer într-un interviu pentru cei de la CBC. Artista a povestit despre perioada grea prin care a trecut după despărțirea de Orlando, dar și despre dezamăgirea pe care a trăit-o din cauza faptului că albumul ”Witness” nu s-a vândut mai deloc.

”Cariera mea era în plină ascensiune, apoi a luat o turnură, nu foarte mare, dar pentru mine a fost dezamăgitor. Mulți îmi spuneau că dacă o navă va naviga cu un grad mai mult la de traiectoria ei, va ajunge pe un alt continent. Am oferit atât de mult și asta m-a distrus pur și simplu. Mă despărțisem și de iubitul meu care acum este tatăl copilului meu. Mă pregăteam să lansez album nou. Validarea celor din jur nu m-a ajutat, așa că am cedat. Am vrut să mă sinucid. Apoi m-am gândit că ceva mai mare decât mine m-a creat cu un scop.”