„La Casa de Papel” este unul dintre cele mai iubite seriale din întreaga lume și pariem pe faptul că aproape toți ați văzut ultimul sezon într-o singură zi. 

Puțini știu câte sacrificii s-au făcut și prin câte încercări au trecut actorii, dar mai ales oamenii din spatele camerelor de filmat. "Toate secvențele sunt filmate în tensiune maximă. Pentru că tot ce se întămplă,cum este împărțit în timp ,în atâtea episoade pe care le filmezi în 6 luni, jumătate stai aşa.", a spus Nairobi, Alba Flores.

"Este greu! Ritmul de lucru este greu! Dar rezultatele sunt minunate! Ajungem cu gândul acasă că ne-a costat ceva efort, dar a ieşit bine.", a declarat Rodrigo de la Serna. "Eu cred că are ceva interesant: realitatea îmbinată cu comedia. Nu se ştie prea bine dacă serialul este suprarealist sau supranaturalist. Şi asta a şi făcut ca oamenii să vadă totul cu ochi realişti dar în acelaşi timp, dintr-un loc al fanteziei.", a spus Ursula Corbero, cea care joacă rolul lui Tokyo.

"La Casa del Papel trăieşte pentru a ne face viața grea nouă, scenariştilor. Şi, bineînțeles, şi regizorilor care filmează mereu la limită pentru ca telespectatorul să se distreze. Cu cât sunt mai dificile lucrurile, cu atât mai bine se simte telespectatorul când vede. Ştie că la mijloc este o provocare mare pe care într-un final o apreciază.", a spus scenaristul, Álex Pina.