Despre Lady Gaga și Bradley Cooper s-a spus mult timp că ar fi împreună, dar Gaga s-a săturat de aceste zvonuri, așa că a decis să vorbească despre asta.

„Sincer, cred că media se comportă foarte prosteşte. Adică, am inventat o poveste de dragoste. Pentru mine, ca artistă şi actriță, sigur că am vrut ca oamenii să creadă că eram îndrăgostiți. Şi am vrut ca oamenii să simtă acea dragoste la Oscaruri”, a declarat Lady Gaga.

„Când am câştigat Oscarul pentru ‘Shallow’, m-am uitat la el şi un reporter m-a întrebat: ‘Ce vezi când te uiți la acel Oscar’ şi am spus: ‘Văd multă durere’. Şi nu am mințit în acel moment. Am fost violată când aveam 19 ani, în mod repetat. Am fost traumatizată în o multitudine de moduri în cariera mea de-a lungul anilor, dar am supraviețuit şi am mers mai departe”, a mai spus ea.

„Oamenii au văzut acolo iubire, dar ghiciți ceva: este exact ceea ce am vrut ca voi să vedeți pe scenă. Acesta este un cântec de dragoste, filmul este despre o poveste de dragoste”, a spus la final artista.