Se pare că în anul 2015 s-a aflat pentru prima dată că între Madonna și Tupac a fost ceva mai mult decât o prietenie și tot pe atunci Madonna a vorbit despre scrisoarea pe care i-a trimis-o Tupacâ pe vremea când se afla în spatele gratiilor.

"Am așteptat foarte mult timp să îți scriu asta, pentru că m-am chinuit să găsesc toate răspunsurile, astfel încât să nu las întrebări fără răspuns." i-a scris el. "Pentru început, trebuie să îmi cer iertare pentru că, așa cum ai spus și tu, nu am fost acel prieten care știu că pot fi" i-a mai scris el.

"Pentru tine, faptul că eşti văzută cu un bărbat de culoare nu îți afectează în niciun fel cariera, în orice caz, te-ar face să pari mai deschisă şi interesantă, dar pentru mine, cel puțin cum simțeam eu că sunt perceput, aş fi dezamăgit jumătate dintre oamenii care m-au făcut ceea ce sunt. Nu am vrut să te rănesc." a continuat el.

Se pare că scrisoarea va fi scoasă la licitație, chiar dacă Madonna a făcut tot ce i-a stat în putință să împiedice acest lucru.