Nicki Minaj, celebră pentru versurile sale explicite şi ținutele sumare, va susține în premieră un concert, pe 18 iulie, în Arabia Saudită, fapt care a stârnit controverse pe rețelele sociale.

Artista a fost invitată să concerteze la Jeddah Season Festival, unde vor mai susține recitaluri Liam Payne şi Steve Aoki. 

„Minaj va fi foarte activă pe rețelele sociale, va publica imagini în direct de pe scenă şi de la hotelul din Jeddah. Toată lumea va şti că Nicki Minaj a sosit în Arabia Saudită", a declarat Robert Quirke, unul dintre organizatorii evenimentului.

Anunțul despre acest concert a provocat rumoare în rândul tinerilor saudiți. „Visul meu a devenit realitate", a scris un internaut.

Însă anunțul a şi scandalizat publicul conservator. „Vine şi îşi mişcă posteriorul şi cântă piese care glorifică sexul (...), iar apoi toată lumea îmi spune mie să port abaya. Ce naiba este asta?", a întrebat o tânără pe Twitter.