În spatele zâmbetului pe care Demi Lovato are grijă să-l afișeze de fiecare dată când apare în public se află o dramă despre care puțină lume știe. Cântăreața a avut o copilărie traumatizantă și un tată abuziv.

Artista a povestit câteva aspecte din copilăria ei în documentarul lansat la finalul anului trecut, "Confident", iar mama cântăreței și-a făcut curaj să vorbească deschis despre relația cu fostul soț în cartea pe care tocmai a lansat-o. 

„M-a lovit atât de tare cu uşa peste mână încât mi-am pierdut un deget”, este doar una din mărturiile cutremurătoare făcute de Diana De La Garza, mama lui Demi Lovato. Aceasta a povestit că totul a început la scurt timp după căsătorie. Cu toate acestea, ea a crezut că îl poate schimba într-un om mai bun: „Nu vei putea să schimbi întotdeauna pe cineva, nu contează cât de mult îți dorești acest lucru. Va veni un punct în care dragostea pentru persoana respectivă nu va mai fi suficientă pentru a te menține în siguranță”. 

Diana De La Garza a decis să divorțeze mult mai târziu, când și-a dat seama că soțul ei, Patrick, le poate pune viața în pericol fiicelor sale, iar câțiva ani mai târziu demi Lovato a lansat o baladă tribut, "Father", pe care i-a dedicat-o părintelui său.

”Am avut multe sentimente contradictorii când a murit, pentru că a fost abuziv. Era rău, dar își dorea să se schimbe. Era conștient că nu poate să întrețină o familie. Mi-am dorit să cânt despre asta”, a declarat artista. Tatăl lui Demi Lovato avea tulburări psihice și a murit în 2013.