Dacă până acum vestea a fost dată de cei de la TMZ, care susțin că au o sursă de încredere, apropiată de Zayn Malik și Gigi, care le-a dezvăluit acest lucru, ei bine, acum acest lucru este confirmat chiar de Gigi.

Modelul în vârstă de 25 de ani a confirmat totul în cadrul emisiunii The Tonight Show With Jimmy Fallon from home.

”Evident, ne-ar fi plăcut să anunțăm știrea în modul nostru, însă suntem foarte încântați și fericiți și recunoscători pentru toate mesajele de susținere și felicitările pe care le-am primit. Există și o parte bună a faptului că putem fi acasă, împreună și chiar putem lua această experiență zi cu zi. În fiecare zi mănânc gogoși și am fost foarte încântată că tortul de ziua mea a fost în această formă. Nu știu dacă a fost vorba de hormoni sau emoții din cauza carantinei, dar am plâns la fiecare cinci minute, timp de oră, de fiecare dată când mă gândeam la tort”., a spus Gigi.

Ceea ce i-a pus pe toți pe gănduri este faptul că cele două baloane care reprezentau vârsta erau legate cu șnur albastru, ceea ce ar putea înseamna că Gigi și Zayn așteaptă un băiețel, însă Gigi le-ar fi dat de înțeles apropiaților că așteaptă o fetiță.