Lora a fost implicată într-un accident rutier în acest weekend, mai exact în noaptea de sâmbătă spre duminică. Artista se întorcea de la un concert pe care l-a susținut la Mărăcineni, în județul Argeș, când, potrivit presei, mașina în care se afla artista ar fi acroșat un adolescent băut.

La scurt timp de la apariția acestei informații în spațiul public, Lora a ținut să lămurească totul, într-un interviu pentru Antena Stars, unde a povestit că băiatul de 16 ani nu a fost acroșat și că lucrurile nu stau deloc așa cum s-a spus: “După concertul care s-a terminat din cauza unei furtuni puternice și vânt foarte puternic, m-au luat prietenii mei, m-au băgat în mașină și am plecat spre București. Erau mașinile bară la bară, nu accelerase nimeni, șoferul meu avea piciorul pe frână. A fost un grup de oameni care s-au luat la bătaie, la trei metri de mașina mea. Au intervenit jandarmii și au împins oamenii în stânga și în dreapta. Un băiat și-a prins în lateralul roții de la mașină un șiret de la încălțăminte și s-a atins de roată. În acel moment, un jandarm s-a gândit să facă el tot tărăboiul acesta pentru că m-a văzut pe mine că sunt în mașină.Nu există victime, nu exită nimic. Cu toții suntem șocați. Și noi, și familia băiatului. Nu a existat niciun accident. ”.

VIDEO | Asta e piesa momentului și TREBUIE să-i dai play! Este cel mai vizualizat videoclip din 2018!

În urma anchetei realizate de polițiști, tânărul care ar fi suferit un traumatism la nivelul gleznei avea o alcoolemie de 0,37 mg alcool pur în aerul expirat.