Kit Harington a vorbit recent despre ultimul sezon din „Game of Thrones"și a făcut dezvăluiri pe care fanii le așteptau de mult timp.

Kit a povestit despre scena finală dintre el și Emilia Clarke și a spus că a fost filmată în trei săptămâni. „Am simțit o mare responsabilitate pentru acea scenă. A fost o pagină și jumătate de dialog și am filmat timp de trei săptămâni. Au vrut să filmeze fiecare unghi, pentru a se asigura că va ieși așa cum vor. Când filmezi aceeași secvență timp de două săptămâni și este doar o pagină și jumătate, devine un exercițiu lung în concentrare.”, a spus Kit.

„Nu am realizat ce se va întâmpla decât după o jumătate de pagină după ce Jon o omoară pe Dany. Îmi amintesc că am rămas uimit și mă uitam la Emilia, stând în cealaltă parte a mesei, care dădea dezaprobator din cap. Am fost complet surprins, deși vezi pe parcursul sezonului etapele care au dus la acea situație. Dar chiar și așa, a fost un șoc imens pentru mine”, a declarat actorul.