Livingul este locul unde te relaxezi după o zi de muncă sau stai la o discuție cu prietenii ori cu familia. Fiind una dintre cele mai importate încăperi din casa ta, și totodată cea mai mare, trebuie s-o amenajezi cât mai inspirat: practic, dar și modern, conform tendințelor actuale în materie de design.

 

Stilul minimalist este la modă în 2019, fiind unul dintre cele mai ușor de aplicat în orice living. Acest stil se regăsește și în casele japoneze, dar și în cele scandinave și presupunea folosirea unor obiecte de mobilier cât mai puține și funcționale, fără decorațiuni inutile. Dar pentru că e nevoie și de o pată de culoare sau de ceva care să rupă monotonia unui stil prea simplu, poți folosi un candelabru. Vei aduce livingului tău un plus de farmec, o tentă retro și elegantă.

Sursa foto: https://pixabay.com/en/light-chandelier-lighting-lamp-1773753/

 

Corpurile de iluminat

Într-un living, vei folosi mai multe tipuri de corpuri de iluminat. Unul dintre cele mai importante: candelabrul. Poți alege dintr-o gamă foarte variată de candelabre de la eco-iluminat.ro, ca să găsești modelul care îți place cel mai bun și care se potrivește mai bine cu stilul în care îți amenajezi livingul.

 

Spre exemplu, poți alege un candelabru clasic, unul modern sau chiar unul în stil industrial, cu un design inedit. Ține cont că ar fi bine să alegi un model care poate funcționa cu becuri economice. Nu vei face doar economia la factura de electricitate, dar vei proteja și mediul. Alte corpuri de iluminat pe care le poți folosi în living sunt lampadarele sau spoturile, LED-urile integrate în piesele de mobilier, care vor da un farmec aparte încăperii.

 

Mobilierul

Dacă alegi un stil modern sau minimalist, poți adăuga elemente eco, la modă în 2019. Asta înseamnă să incluzi în amenajarea livingului obiecte fabricate din materiale naturale: lemn, piatră naturală, covoare de blană, cuvertură sau huse de pernă din lână.

În afara de bibliotecă și canapea, în living poți folosi și polițe suspendate pe perete, măsuțe de cafea cât mai original decorate și perne pentru pardoseală. Husele sau pernele decorate manual, cuverturile tricotate, orice obiect handmade este acum binevenit în casa ta.

Sursa foto: https://pixabay.com/en/home-luggage-sofa-casa-cor-1622401/

 

Plantele

Pentru un plus de culoare și ca să aduci un strop de natură în livingul tău, adaugă și cât mai multe plante naturale în încăpere. Le poți pune pe măsuțe sau pe obiecte de mobilier concepute special pentru a forma o mică grădină în livingul tău.

Sursa foto: https://pixabay.com/en/pots-plants-cactus-succulent-shelf-716579/

 

Într-o cameră mare poți chiar să amenajezi un întreg perete ca o grădină verticală, sau poți cumpăra ghivece mari, cu arbuști decorativi, cum sunt ficusul sau smochinul. Dacă au un living mai mic, e suficient să te rezumi la un singur ghiveci cu plante.

 

Cromatica

În privința culorilor care sunt acum la modă, nu trebuie să îți faci griji, pentru că experții aprobă absolut orice culoare. Trebuie, desigur, să respecți anumite reguli, să asortezi corect culorile și să rămâi fidel unui stil de culori: reci sau calde. Nu trebuie să le amesteci, ci să ai grijă ca totul să fie armonios: culorile mobilei și ale obiectelor de decor să se potrivească cu nuanțele parchetului, gresiei, mochetei și covoarelor din living.

Iată cât de simplu este să-ți amenajezi un living modern și funcțional, în tendințele modei, alegând culori și obiecte care să fie exact pe gustul tău. Ține cont de sfaturile experților și alege pentru casa ta cele mai bune piese de mobilier, corpuri de iluminat inspirate și obiecte decorative deosebite.