După câțiva ani de procese, s-a dat verdictul: piesa "Blurred Lines", a lui Robin Thicke și Pharrell Williams, e plagiată! Cei doi artiști s-au inspirat mai mult decât era cazul dintr-o melodie a legendarului Marvin Gaye, "Got To Give It Up", iar acum sunt buni de plată.

Familia lui Marvin Gaye, care e decedat în 1984, a observat că melodia lui Robin Thickle și Pharrell Williams este similară cu hit-ul anului 1977, "Got To Give It Up", iar de acolo a pornit totul. Acum, cei doi artiști vor trebui să le plătească moștenitorilor despăgubiri de aproape 5 milioane de dolari. Inițial, în 2015, în prima instanță, cei doi cântăreți fuseseră condamnați la plata unei sume mult mai mari, de 7,4 milioane de dolari.

"Blurred Lines" a fost cel mai bine vândut single din lume în anul 2013.