Băieții de la The Motans ne-au promis un concert așa cum nu am mai văzut și s-au ținut de cuvânt. Vineri, 31 mai, la Arenele Romane a avut loc cel mai mare concert The Motans și nici ploaia nu i-a speriat pe oameni să vină într-un număr atât de mare la concert.

În deschidere au cântat Lucia și Dara, iar de la 21:15 băieții au urcat pe scenă și ce a urmat a fost poezie pur și simplu. Denis a avut un moment special alături de Irina Rimes, pentru că artista a intrat pe piesa "Tu", una dintre cele mai iubite piese ale artiștilor, și au cântat apoi "Poem", moment în care a început și ploaia. Delia a fost și ea invitată și au cântat împreună piesele "Rămâi" și "Weekend".

Surpriza serii a fost faptul că The Motans au filmat și un videoclip pentru o nouă piesă și le-a ieșit din prima.

A fost un concert plin de emoții, un concert care i-a trecut pe fanii artiștilor prin toate stările.