Fanii lui The Weeknd au primit o veste tristă. Artistul și-a anulat turneul din 2021 și se pare că motivul este tot Coronavirusul.

După ce a lansat unul dintre cele mai bune albume ale anului, The Weeknd urma să plece într-un turneu mondial. Printre primele opriri ale artistului se numărau Canada și Statele Unite ale Americii. Artistul urma să fie însoțit de Sabrina Claudio, Don Toliver și Black Atlass.

The Weeknd și echipa lui au fost îngrijorați de faptul că efectele Coronavirusului nu vor dispărea până în toamnă, atunci când erau programate primele concerte în Europa, așa că au decis să amâne întreg turneul.

”After Hours” este primul album care a petrecut trei săptămâni consecutiv pe primul loc în Billboard 200 în decurs de şase luni. 

Pentru album, The Weeknd a lucrat cu  Kevin Parker, Oneohtrix Point Never, Max Martin, Metro Boomin și i l-a dedicat unui fan care a decedat recent.